Teoria jocurilor şi Războiul Rece publicat în Idei. Afaceri. Investiții. | Tag-uri: , , , ,

Luna aceasta a fost acordat premiul  Nobel pentru economie profesorilor americani Alvin Roth (Universitatea Harvard) şi Lloyd Shapley (UCLA). Teoria celor doi, pentru care li s-a atribuit premiul, este o teorie care analizează modalităţile de alocare eficientă a ofertei disponibile către cererea diferiţilor actori. Înrudită cu teoria jocurilor, teoria celor doi este aplicabilă unor probleme precum distribuţia noilor medici către spitale, studenţilor către universităţi sau a transplanturilor către pacienţi.

Dar, haideţi să vedem despre ce este vorba în Teoria Jocurilor.

Teoria jocurilor este o ramură a matematicii aplicate care abordează problema comportamentului optim în jocurile cu 2 sau n persoane. Teoria jocurilor reprezintă un model abstract de luare a deciziilor. Ideea de strategie stă la baza modelului. Aplicabilitatea acestei teorii se regăseşte în domenii precum  matematica şi economia, dar şi alte științe sociale şi comportamentale. Teoria jocurilor a fost creată de matematicianul John von Neumann. În 1994, s-a mai acordat un premiu Nobel pentru studii privind teoría jocurilor lui John Nash. De John Nash poate vă amintiţi din filmul A Beautiful Mind, rolul lui fiind interpretat de Russell Crowe.

Haideţi să vedem şi un exemplu:

În anul 1950,  A.W. Tucker, adresându-se  unei audienţe de psihologi ai Universitatii Stanford, Tucker a creat acest exemplu, intitulat “Dilema Prizonierilor” în încercarea de a arăta cât de dificilă e analiza unor anumite jocuri.

Doi spărgatori, Al şi Bob, sunt prinşi de politie. Fiind separaţi, fiecăruia dintre ei i se fac aceleaşi propuneri:

-dacă nici unul dintre ei nu mărturiseşte fapta, atunci politiştii îi vor acuza de port ilegal de armă şi vor fi închişi pentru un an.

-dacă ambii mărturisesc şi se incrimineaza reciproc, amândoi vor fi condamnaţi la 10 ani de inchisoare.

-dar dacă unul dintre ei mărturiseşte fapta şi îl acuză pe celăalalt, iar celălalt nu mărturiseşte, atunci cel care a colaborat va fi eliberat, iar celălalt va fi condamnat la 20 de ani de închisoare.

Există doar două strategii posibile: a mărturisi sau a nu mărturisi. Cum putem rezolva acest joc? Care e strategia “raţională” dacă ambii vor să reducă la minim perioada petrecută în închisoare? Al ar putea privi aşa: “Se pot întâmpla două lucruri: Bob mărturiseşte sau Bob nu mărturiseşte. Să presupunem că Bob mărturiseşte. În cazul ăsta sunt condamnat la 20 de ani dacă nu mărturisesc şi 10 ani dacă mărturisesc, deci e mai bine sa mărturisesc. Pe de altă parte daca Bob nu mărturiseşte şi nici eu nu mărturisesc atunci suntem condamnaţi la 1 an. Dar dacă eu mărturisesc atunci sunt liber. Oricum ar fi e mai bine să mărturisesc.”

Dar Bob la rândul sau poate gândi ăi el aşa şi e foarte probabil că o face – deci amândoi mărturisesc şi sunt condamnaţi la 10 ani de inchisoare. Dar dacă s-ar comporta “iraţional” şi ar păstra tăcerea, atunci ar putea scăpa doar cu un an de inchisoare. Ceea ce s-a întâmplat aici e căderea celor doi prizonieri în ceea ce numim “echilibrul strategiei dominante”.

Exemplul dat în fimul “A Beautiful Mind” este următorul:

John Nash şi colegii lui de la Princeton sunt într-un bar. În bar intră o blondă frumoasă cu prietenele ei. Toţi baieţii se uita la blondă. Ce gândeşte Nash? “Dacă toţi mergem la blondă ne vom bloca reciproc şi nu câştigă nimeni nimic. Dacă după aceea încercăm să le abordăm pe prietenele ei, iar nu caştigăm nimic, întrucât lor nu le va conveni să fie a doua opţiune. O variantă ar fi să nu meargă nimeni la blondă ”. Aceasta este varianta propusă de film, insă alegerea optimă este “unul pentru blondă, restul pentru prietenele ei”

Teoria jocurilor şi Războiul Rece

Dilema prizonierului este un paradox, element central în teoria jocurilor, utilizat în cadrul organizaţiei RAND, cea care a fost însărcinată  în timpul Războiului Rece să gândească o strategie  capabilă de a împiedica (sau a câştiga) un război nuclear între SUA şi URSS. Această strategie se numea MAD (Mutually Assured Destruction) şi a constat într-o masivă  proliferare de arme nucleare. Un echilibru a fost astfel creat, în cadrul căruia nici o naţiune nu putea fi avantajată în cazul unui atac nuclear – represaliile urmau să fie teribile. Din păcate, nu la fel s-a întâmplat în cazul SUA-Japonia. Problema nucleară rămâne în continuare o ameninţare pe termen lung datorită tipului de forţă pe care îl asumă (militară, iar nu pacifistă). Dilema descrie un joc social între două persoane (entităţi) care arată cum pot conduce hotărârile raționale individuale la rezultate colective neoptime. În alte cuvinte, chiar dacă toţi individzii sunt raţionali în deciziile lor individuale, la nivel de grup, acţiunea rareori este, consensul fiind dificil de găsit, iar preferinţele individuale greu de escaladat în vederea unui scop comun, deşi consecinţele sunt deseori colective. De exemplu, prea multe credite bancare individual asumate va duce la o populaţie îndatorată, la o economie a consumului şi nu a producţiei.

 

Comentarii nu sunt permise.